Electrocompaniet – Amplificarea ca formă de artă
Nu puțini producători din lumea audio au încercat să folosească diverse sintagme legate de perfecțiunea sunetului în sloganele lor, doar că foarte puțini dintre ei au reușit să se și apropie de această perfecțiune. Printre cei cărora le-a ieșit se numără și proprietarii mărcii Electrocompaniet, originari dintr-o țară, Norvegia, care are mai puțini locuitori decât multe dintre marile orașe contemporane.
Se întâmpla prin 1973, când, la una dintre conferințele AES (Audio Engineering Society), profesorul și inginerul finlandez Matti Otala a prezentat un studiu legat de o categorie de distorsiuni audio pe care le cerceta de ceva vreme și pe care le numise Transient Intermodulation (TIM).
Aflat în public, inginerul de sunet norvegian Svein Erik Børja a facut imediat legătura cu distorsiunile pe care le auzea de ani de zile la toate amplificatoarele și pe care nu reușise nici să le descrie și nici să le elimine. Întors în Norvegia, Svein Erik Børja a mers la Electrocompaniet cu lucrarea profesorului Otala și i-a convins pe inginerii de acolo să încerce să construiască un amplificator care să țină cont de întreaga teorie construită în jurul acestor distorsiuni și să se străduiască să le elimine.
Dupa 3 ani de cercetări și muncă asiduă (ani în care echipa a dezvoltat nu numai produse noi, ci și un întreg nou limbaj de specialitate care conținea tehnologii, situații, probleme și rezolvări nemaiîntâlnite până atunci) rezultatul s-a numit „The 2 Channel Audio Power Amplifier” (un amplificator 2x25W), produs care avea să devină cult și care a rămas în memoria colectivă a comunității Hi-Fi din toată lumea drept primul amplificator fără distorsiuni TIM.
Recunoașterea supremă a venit imediat de la editorii revistei considerate pe atunci Biblia domeniului la nivel modial, americanii de la The Audio Critic, care-și încheiau recenzia cu o frază ajunsă celebră: „Împătimiți ai sunetului, luați de aici! Acesta este amplificatorul cu cel mai bun sunet din lume!”.
De atunci, numele Electrocompaniet a devenit sinonim cu amplificarea de clasă, iar produsele mărcii se vând în peste 50 de țări din întreaga lume. Pionieri ai sunetului cât mai apropiat de perfecțiune, norvegienii de la Electrocompaniet au fost și cei care au promovat o nouă filozofie în domeniul audio, filozofie al cărei principiu de bază era ideea că nu trebuie sa ignori ceea ce-ți dictează urechile, indiferent de rezultatele măsurătorilor unui aparat.
Cu alte cuvinte, întâi ascultă și abia apoi vezi dacă mai ai nevoie de măsurători sau nu.
Aliniindu-se la necesitățile impuse de era multimedia, inginerii de la Electrocompaniet au adăugat treptat la portofoliu, alături de amplificatoare și preamplificatoare, serii de produse din mai toate câmpurile industriei audio (si chiar video) – cd playere, mediaplayere, convertoare digital-to-analog și playere de rețea, chiar și boxe.
Mai mult, în urmă cu trei ani au preluat din mers revenirea în forță a vinilului și au creat un pickup care se încadrează perfect în standardele High End ale companiei în ceea ce privește calitatea materialelor, tehnologia, designul și performanțele sonore.
Indiferent de tipul de muzică și de mărcile preferate preferate de fiecare, un lucru e cât se poate de clar: Electrocompaniet este unul dintre numele cult în domeniul audio și unul dintre puținele care au reușit cu adevărat să ducă amplificarea la nivel de artă.